Columbia Shipmanagement și United Hospitality Institute au inaugurat oficial primul centru de pregătire UHI în România, in prezenta unor nume rasunatoare din Constanta: Adrian Mihalcioiu si Aurel Stoica – Sindicatul Liber al Navigatorilor, Emil Luca – CERONAV, Ion Omocea, Costel Stanca si Cornel Panait – UMC, impreuna cu reprezentantii catorva licee si universitati constantene. La deschidere a participat si un invitat special din Cipru – managerul de resurse umane al Columbia Restaurants, Theodoros Ioannou.

Este evidentă nevoia de personal pregătit în domeniul ospitalității, așa cum este denumit generic sectorul de turism care cuprinde meserii precum bucătari, ospătari, barmani, cameriste si nu numai; Columbia și-a deschis propria școală ca să pregătească personal atât pentru hotelurile de pe litoral, dar mai ales pentru navele de croazieră, ne-a spus Cristian Dumitrescu, managerul general al companiei.
Cristian Dumitrescu: ‘Din efervescența și nevoia de personal pregătit pe acest domeniu a venit și ideea împletirii experienței din partea de ship-management cu cea din turism. Pregătim personal pe zona de bucătărie (bucătari, ajutori de bucătari, brutari, patiseri), barmani, ospătari și cameriste. În general, cursurile țin 3 săptămâni, depinzand de specializare, iar costul este de 630 de euro.  Pentru a veni in sprijinul cursantilor si viitorilor angajati, UHI nu va percepe decat un avans de 130 de euro, urmand ca restul banilor sa le fie retrasi din primele salarii, astfel incat acestia sa nu fie afectati din punct de vedere financiar. Pe o navă de croazieră salariile încep de la 1.300 de euro la care se adaugă bacșișul, dar în funcție de specializarea respectivă și experiență, salariul poate crește. Chefii bucătari ajung să aibă și 4.000 – 4.700 de euro sau chiar mai mult.’

Mai mult decât o diplomă, cursanții obțin garantia unei angajări. Sunt disponibile peste 100 de posturi, a precizat directorul de resurse umane a companiei partenere din Cipru, Theodoros Ioannou.

„Constanța este un oraș turistic și este mai ușor să găsim personal interesat să lucreze în domeniul nostru cum ar fi: bucătar, ajutor de bucătar, ospătar etc. Avem nevoie de oameni care au măcar puțină experiență în domeniu, apoi se pot dezvolta profesional împreună cu noi. Noi investim în tineri ca să „creștem“ împreună. Suntem interesați să găsim tineri talentați și le dăm posibilitatea să promoveze în carieră. Pentru acest sezon avem disponibile 140 de posturi pentru că am investit într-o nouă unitate (un cazino în Limassol) și am deschis de curând un proiect nou pe plajă care merge foarte bine, dar vrem să atragem și mai mulți clienți vara aceasta. Salariile pe care le oferim sunt atractive, spre exemplu pentru un ospătar oferim 1.300 de euro plus bacșișurile care se ridică la aproximativ 400 de euro, plus cazare și masă”, a declarat Theodoros Ioannou.

Înscrierile la cursuri se realizează prin intermediul platformelor www.uhinstitute.com și www.seatrans.pronaviga.com/jobs.